Până în prezent, însă, nimeni nu s-a gândit să analizeze mai
departe această observaţie, şi să testeze dacă într-adevăr una din
păsări o imită pe cealaltă.
Cucul ar avea un motiv bun să facă acest lucru, deoarece
păsările cântătoare şi celelate păsări mici în ale căror
cuiburi îşi depune el ouăle sunt speriate şi intimidate de ulii şi
fug la apropierea acestora. Astfel, femela cuc îşi poate depune cu
uşurinţă ouăle acolo unde doreşte.
Ornitologii Nick Davies şi Justin Welbergen, de la Universitatea
Cambridge, au testat teoria conform căreia cucul imită, prin
aspect, uliul păsărar sau că măcar
păsările cântătoare nu pot face diferenţa între aceste două
specii.
În ultimul număr al publicaţiei Behavioral Ecology, cei
doi confirmă, în bună masură, acestă ipoteză.
Pentru a putea observa reacţiile păsărilor-gazde, cercetătorii
au pus în apropierea cuiburilor lor păsări împăiate, din 3 specii
diferite. Ei au folosit ulii (care reprezintă un real pericol
pentru păsările mici), cuci (care nu rănesc păsările mature, dar le
împiedică să se reproducă cu succes) şi porumbei (care nu prezintă
nici un pericol pentru alte păsări).
Piepturile păsărilor împăiate au fost acoperite cu bucăţi de
mătase albă. Pe unele pânze au fost desenate dungi negre, iar
restul au fost lăsate albe.
După ce au amplasat păsările împăiate, cei doi cercetători au
urmărit reacţiile păsărilor-gazde în funcţie de cât de dispuse au
fost acestea să se apropie de inamici şi de cât de zgomotoase au
fost în încercarea de a-i alunga.
În urma acestui studiu a reieşit că, deşi păsările cântătoare
pot face diferenţa între specii (au ripostat mai zgomotos la
prezenţa cucilor, dar s-au ferit de ulii), dungile joacă totuşi un
rol important: în toate cazurile, păsările pe al căror piepturi au
fost imprimate dungi au fost abordate mai prudent decât cele fără
dungi.
În consecinţă, modelul striat de pe piepturile cucilor îi ajută
pe aceştia să îşi poată depune ouăle în cuiburile altor păsări,
creând oarecare confuzie prin asemănarea cu ulii. Deşi această
imitaţie nu este perfectă, ea dă totuşi roade.
Sursa:
The Economist